Comunicare internă

Comunicarea internă se realizează atât verticală cât şi pe orizontală.

Comunicarea pe verticală se realizează după modelul „reţelei lanţ”, astfel:

1. Informaţiile de interes general sunt prezentate în cadrul C.P. şi C.A. de către director sau director adjunct şi transmise de secretar prin e-mail tuturor celor care sunt vizaţi.

2. Informaţiile cu caracter de serviciu se transmit de către director/director adjunct, prin intermediul secretarului, către toţi şefii de compartimente sau şefii de catedre/comisii metodice în vederea informării tuturor persoanelor din structură, atât în formă scrisă cât şi în format electronic. Informaţiile cu caracter de serviciu se pot obţine de către personalul angajat folosind cabinetul media unde vor avea acces la internet, accesând site – urile M.E.C.T.S, I.S.J. Alba, email.albanet.ro sau site-ul şcolii: http://www.scai.ro.

3. Informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi, la cererea acestora de către serviciul secretariat. De asemenea vor fi postate şi pe site-ul şcolii.

Comunicarea pe orizontală, între membrii compartimentelor de lucru, catedrelor, comisiilor se desfăşoară în „reţea cerc”, adică fiecare persoană este considerată partener de discuţie şi nu şef sau subaltern.

1. Informaţia primită de la şeful compartimentului se dezbate în cadrul catedrei, apoi decizia este comunicată de şeful de catedră nivelului superior.

2. Informaţia se păstrează în sub formă scrisă în dosarul catedrei.

Leave a comment